miercuri, 12 decembrie 2012

Manuscrisul găsit la Accra



Am terminat de citit azi cel mai nou volum Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra.
O carte plină de înțelepciune pe care o citești pe nerăsuflate.
Nu o ratați, o veste și mai bună că Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare o are deja. Datorită lor am ajuns la ea, asta-i a doua veste bună, nu doar că a fost tradusă în limba română și editată de Humanitas.




Manuscrisul ne reamintește cât de important este să-ți trăiești prezentul și face referire la principiile și valorile umane. Fără de care  nimeni nu poate merge mai departe. Așa zisele  spuse ale înțeleptului grec, găsite într-o peșteră,  ajung astfel până la noi. 
Adevărurile  despre dragoste, pierdere, înfrângere, singurătate, teamă, loialitate, sex, viitor, calea de urmat,  adevărate și după o mie de ani, ne sunt aduse la lumină într-un într-o atmosferă neobișnuită, a unui oraș  asediat. Ierusalimul asediat de francezi.
Să-mi spuneți dacă va plăcut cartea.
 Așa o să-mi dau seama cât îmi sunteți de loiali, căci iată ce spune înțeleptul : „ Ești loial, pentru că ai spus cea ce simți. Nimic nu-i mai rău decât să crezi că loialitatea înseamnă acceptarea tuturor greșelilor”.
Deci sper să mă taxați atunci când greșesc.

Creiere românești medaliate


Toți reprezentanții echipei României medaliați la Olimpiada Internationala de Științe pentru Juniori de la Teheran (30 noiembrie - 10 decembrie 2012) 


de unde puteți afla mai multe informații.


M-a bucurat aflarea acestei vești, sper să reușesc să vă transmit această bucurie.

joi, 6 decembrie 2012

miercuri, 5 decembrie 2012

Seini 2012, primul Târg de Cadouri

4-6 decembrie 2012  

Deschiderea primului  Târg de Cadouri în Seini,organizat de Primărie, a fost ieri 4 decembrie la ora 17, iar la ora 19,30 a început concertul de colinde susținut de Ștefan Hrușcă, într-o sală arhiplină. Sala Casei de Cultură.

Livia Sima, Gabriela Tulbure, Marinela Călușeru
Aici am expus la deschiderea târgului

Câteva din exponatele pregătite pentru acest eveniment

Brățară

Câteva din pandantivele cu Floarea Vieții

Ying - Yang

Brățări cu zodii

 

Alte Pandantive

 Le doresc ca pe viitor să organizeze Târgul de cadouri în interior, ar fi un câștig  pentru toți și șansele ca el să-și atingă scopul ar crește. Acum în era cadourilor online, mi se par perimate și neadecvate astfel de manifestări în plină iarnă.

Să aveți parte de cadouri și suflete pline de bucurie de sărbători.