vineri, 6 aprilie 2012

Un dar minunat


„Icoana de la tradiție la modernitate”

              Artă, Cultură, Religie

Un dar minunat au adus băimărenilor, BALÁZS KLÁRA, MARCEL  NASTE, Nicolae Băciuț din Târgu Mureș, prin expoziția de pictură “Icoana, de la tradiție la modernitate”, la a cărui vernisaj au avut ca invitat Corul Seminarului Teologic Sfântul Iosif Mărturisitorul din Baia Mare. Evenimentul a fost  găzduit de Biblioteca Județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare în 3 aprilie, 2012. Expoziția a fost vernisată de: Teodor Ardelean, directorul instituției, Nicolae Baciuț, directorul Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Național Mureș și nu în ultimul rând Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Fiecare cu darul lui, KLÁRA cu minunatele ei icoane pe sticlă, Marcel cu pictura sa ce a adus icoana la modernitate dar și cu un studiu ce ni-l supune atenției- Prapor-ele de-a lungul timpului, simbol si semnificație. Corul a creat o ambianță propice acestei manifestări. Coriștii și icoanele au ridicat o rugă spre cer, unele icoane s-au transformat în „ferestre spre cer”,  căci ferestrele vechi ale casei poetului Nicolae Băciuț s-au transformat la propriu în icoane. Poetul Nicolae Băciuț ne-a dăruit un moment poetic. Prin această înregistrare de neprofesionist, (mi-am transformat aparatul de fotografiat în camera de filmare ) vă dăruiesc și vouă acea clipă, dar și câteva imagini din vernisaj și expoziție. 
Expoziția rămâne deschisă până în 20 aprilie, ac. Exponatele vor participa la deschiderea  oficială a noului sediu a Biblioteci Naţională a României,  23-27 aprilie 2012.


 

Salonul de Primăvară 2012

Momente din vernisaj


3 aprilie 2012
Galeria Millennium II
Baia Mare

marți, 3 aprilie 2012

Avampremieră a Salonului de Primăvară

 Lucrările expuse de mine 


Lucrările colegilor
 Vă așteptăm cu drag
Vernisajul azi, 3 aprilie, ora 19.
Expoziția va fi deschisă până în 13 aprilie ora 14.
Orar : 10 - 19.

duminică, 1 aprilie 2012

Paula Seling și „Muzica pentru toți”


 Am aflat de la un prieten ca Paula Seling va concerta la Liceul de Artă din Baia Mare, sâmbătă 31 martie, ora 18, cu această informație am ajuns acolo unde am descoperit, că-i vorba nu doar de concertul Paulei ci de un Festivalul Muzica pentru toți, un Concurs internațional de interpretare vocală pentru elevi, aflat la ediția II. Am reușit sa-i ascult pe câțiva dintre candidații din ultima zi de concurs – secțiune Muzică ușoară, dar și un recital al laureaților I-ei ediții a festivalului: Adelina Văidean și Iulia Grama, profesorilor Nora Deneș; Călin Ionce și mult așteptata Paula Seling, acompaniați de orchestra și corul „Recreart” al Liceului de Artă băimărean.
Entuziasmul și energia lor mi-au făcut acea zi mai frumoasă. Am asistat și la festivitatea de premiere, de la care nu a lipsit nici primarul municipiului nostru, și asa am aflat ca a fost coleg de clasa cu Paula Seling, doar ca el era la artele plastice. Am profitat de faptul ca l-am întâlnit acolo și l-am invitat la vernisajul Salonului nostru de Primăvară, care va avea loc, marți 3 aprilie, ora 19, în Centrul Vechi al orașului, la Galeria Millennium II. Pe această cale va fac și vouă  invitația la vernisajul nostru, dacă cumva timpul atunci nu vă va permite, treceți-i pragul în zilele ce vor urma. Expoziția fiind deschisa pana în 13 aprilie, ac. Dar sa ne întoarcem din nou la Muzică. Au fost 3 zile în care au evoluat elevi nu doar ai școlilor de arta, la următoarele trei secțiuni: Canto clasic; Canto popular; Canto Muzică Ușoară. În programul manifestării am găsit trecute Criteriile de evaluare, de notare, timpul alocat, componență juriului.

Componență juriului

Toate bune și frumoase pana aici, ce m-a surprins la citirea componenții juriului a fost ca toți erau în primul rand băimăreni, în al 2-lea,  cu excepția Paulei, erau profesori ai Liceului de artă, organizator al concursului. Motiv pentru care se poate naște ușor întrebarea: Cât de obiectiv a putut fi acest juriu?
Păcat să fie umbrită această manifestare de suspiciuni iar în sufletele sensibile ale copiilor să se cuibărească îndoiala, neîncrederea. Știu că primul argument ar fi: Nu sunt bani? Așa cum s-au găsit sponsori pentru premii s-ar putea găsi bani încă pentru câțiva membrii ai juriului, ca să se creeze un echilibru, dacă vrem un concurs național, ba mai mult că acesta a devenit unul internațional.

Programul manifestării

Programul manifestării, Nota bene că a existat, dar am și aici o obiecție, în loc de proiect susținut de Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare, cum apare trecut pe coperta lui, mi se părea corect să se treacă instituția susținătoare, s-ar fi subînțeles oricum că-i vorba de primar, ori dacă este vorba de o susținere personală, să nu se fi trecut calitatea de primar.
Astfel se poate da naștere la discuții, că-și face campanie electorală pe bani publici, ceea ce cred că lui Cătălin Cherecheș, iar face doar deservicii.

Imagini din concursul de Muzică Ușoară


Imagini din concert


Decernarea premiilor


Impresiile Paulei



Recital Paula Seling


Paula Seling a fost încântată de modul cum a colaborat cu corul „Recreart”, cu prof. Călin Ionce, care-l conduce, dar care-i acompaniază și la pian. În recital  Călin și Paula au cântat apoi la doua piane, ba mai mult Paula a făcut o descoperire printre tinerii liceeni, un elev (căruia din păcate deși a fost unul dintre premianți, nu i-am reținut numele) cu care a avut un duo reușit. Tânărul nu i-a înșelat așteptările. Sper să-i mai văd cântând împreună. Din nefericire nu am imaginea cu ei din spectacol, întrucât aparatul nu a făcut față la 3 ore de fotografii. Mă așteptam la un spectacol de o oră.
Sper ca de premianți să mai auzim peste ani iar Festivalului s-ăi urăm viață lungă iar premiile obținute în acest nord de țară să aibă greutate în palmaresul concurenților, să devină un premiu mult râvnit pe plan internațional.
Felicitări organizatorilor, participanților și nu în ultimul rând premianților.