vineri, 19 octombrie 2012

Spiridușul cronicar




Spiridușul cronicar (botezat de Virginia Paraschiv) nu-i altul decât Gelu Dragoş care a strâns în paginile cărții sale lansate azi,Instantanee Maramureşene, din ultimii 4 ani. O adevărată radiografie spirituală, culturală, sportivă dar și a realizări din învățământului maramureșean, pe care Gelu cu cinste îl reprezintă.
Prima carte a poetului și jurnalistului este așadar nu de poezie, cum ne așteptam, ci o selecție a evenimentelor din zonele amintite mai sus, dar azi am aflat de la doamna  Virginia Paraschiv, care-i și prefațează cartea, că „e pe țeavă” și cartea lui de versuri. O aștept cu nerăbdare, azi ne-au dat cu lingurița câteva versuri ale lui Gelu, citite de dânsul în Cenaclul Scriitorilor.
Înregistrare din recitalul de poezie Gelu Dragoș
 Cartea a apărut la Editura Transilvania, 2012, Colecţia Cititor de Proză

Redactor Mihai Ganea, Tehnoredactor Bogdan Artene, coperta şi grafica colecţiei Maia Martin.
Felicitări nu doar autorului ci și celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți într-un format elegant și condiții grafice deosebite.
 Om de presă
Gelu Dragoş a înțeles să se definească pe sine ca om de presă, cu un condei distinct şi personalizat. El are cutezanța să abordeze transcrierea evenimentului într-un instant subiectiv, uneori pasional, patetic, debordând de dragoste de viată și de oameni.”   scrie Virginia Paraschiv 
mai multe despre carte, pe blogul Cenaclului Scriitorilor Maramureș:



 Imagini din lansarea de carte de azi, 19 octombrie 2012
Gelu Dragoș și Mihai Ganea

Mihai Ganea, Virginia Paraschiv,Gelu Dragos,Florica Bud,Ioan P Pop (de la dreapta la stânga)
Florica Bud vorbind despre autor
Decernarea Diplomei de cronicar sportiv
Ioan P Pop impărtășindu-ne gândurile despre Gelu și cartea lui

  Alte luări de cuvânt

Mulți din cei prezenți au dorit să rostească un gând legat de acest eveniment, ce va fi consemnat însă de alți autori. Gelu în modestia sa nici măcar nu și-a anunțat prietenii de fericita întâmplare. Un test pentru ei, să vadă cum și de unde își iau informația;dacă e important pentru ei și până la urmă, de ce nu să vadă cine-i sunt prietenii. Se pare că uni au lipsit totuși motivat.
Rostiri, dl deputat Bud
Nicolae Sabău
Nicu Scheianu
Dl Iuga
Autorul
 si au mai fost

Punctul 2 
s-a ținut în selița buzunar unde se țin de obicei ședințele Cenaclului scriitorilor
Soția scriitorului împărțind bunele sarmale 
Asta s-a întâmplat în orașul meu, în care castanul sălbatic a înflorit pentru a doua oară. A fost o zi superbă și la propriu și la figurat


 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu